Producătorul rus de automobile GAZ a confirmat marţi că este interesat de crearea unei companii cu capital mixt împreună cu firma canadiană Magna şi cu Opel, în cazul în care Opel va fi preluat de un grup de investitori.

Producătorul canadian de piese auto Magna concurează cu Fiat pentru preluarea Opel, subsidiara europeană a producătorului american General Motors (GM).

Deşi o serie de declaraţii au indicat că firma rusească GAZ, care are datorii foarte mari, ar putea fi interesată de preluarea Opel, reprezentanţi ai companiei au negat că ar avea vreo legătură cu oferta de preluare. GAZ este deţinută de miliardarul rus Oleg Deripaska.

"Rolul grupului GAZ în cadrul proiectului ar putea să se concretizeze în organizarea producţiei de automobile pentru pasageri la fabrica sa de la Nijni Novgorod, construită în 2008", informează un comunicat al companiei.

Sursa:NewsIn