Gazprom a redus cu 25% livrările de gaze spre Ucraina
Publicat la 03.03.2008, 07:28:20
"Gazprom a redus cu 25% livrările de gaze către Ucraina, la ora 10.00", a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov, potrivit RIA Novosti. Acesta a subliniat totodată că societatea rusă este dispusă să discute problema cu Ucraina.
Preşedinele rus, Vladimir Puin, şi omologul său de la Kiev, Viktor Iuşcenko, au declarat, după întâlnirea de acum două săptămâni, că au ajuns la un acord pe tema datoriilor Ucrainei către Gazprom.
Ucraina a promis atunci că îşi va achita întreaga datorie, în timp ce Rusia a acceptat să reevalueze modul în care se desfăşoară tranzacţiile cu energie între cele două state. Oficialii de la Kiev s-au plâns recent că societăţile intermediare ruso-ucrianiene au blocat transferul sumelor destinate efectuării plăţilor către Gazprom. Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, crede că grupul rus nu îşi va traduce în practică ameninţările.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
