Gazprom vrea să obţină licenţe pentru dezvoltarea a şapte zăcăminte strategice de gaze naturale din Rusia până la sfârşitul lui septembrie, a declarat, duminică, vicepreşedintele consiliului director al Gazprom, Alexandr Ananenkov, citat de RIA Novosti.
Gazprom a obţinut deja, în 2 septembrie, licenţe pentru exploatarea zăcămintelor de la Ciaianda, Kirinskoie şi Semakovskoie, dintr-o listă de 10 câmpuri ce fuseseră transferate fără licitaţie companiei.
"Celelalte şapte licenţe au fost deja semnate de către agenţie, vor fi semnate în curând şi de reprezentanţii Gazprom şi vor fi înregistrate în septembrie", a spus Ananenkov, la Forumul Economic din Iakuţia.
Guvernul rus a comandat la mijlocul lui aprilie transferul fără licitaţie la Gazprom al celui mai mare zăcământ de petrol şi de gaze din Rusia, câmpul Ciaianda din Iakuţia.
În iulie, guvernul rus a transferat Gazprom, tot fără licitaţie, încă nouă câmpuri federale de gaze naturale, la indicaţiile fostului premier rus, Viktor Zubkov.
Gazprom va plăti cel puţin 340 de milioane de dolari pentru licenţa de dezvoltare a zăcămintelor de la Ciaianda, unde există rezerve certe de 1.240 miliarde metri cubi de gaze naturale şi aproximativ 370 de milioane de barili de petrol, şi va începe exploatarea zăcămintelor chiar în acest an.
Ananenkov a spus, de asemenea, că Gazprom şi-a revizuit în creştere cu 15% investiţiile planificate pentru 2009, de la 850 miliarde ruble (34 miliarde dolari) în 2008, la 1.000 de miliarde de ruble (40 miliarde dolari).
Jumătate din investiţiile din 2008 vor fi alocate pentru cheltuieli de capital, a adăugat oficialul Gazprom.
Sursa: NewsIn
Gazprom ar putea primi în septembrie 7 noi licenţe de exploatare pentru zăcăminte de gaz din Rusia
Publicat la 07.09.2008, 15:17:42
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
