"Din păcate, în această perioadă nu am ştiut să fructificăm din punct de vedere economic şi de influenţă politică sacrificiul important pe care l-am făcut prin prezenţa noastră loială şi consecventă alături de americani în Irak.
Discuţia iniţială cu administraţia americană a fost că în schimbul prezenţei noastre, România va putea să aibă un dividend economic. Din păcate, datoria Irakului către România a fost prescrisă şi din păcate, vedem cum alte ţări, de exemplu China, reuşeşte să intre în câmpuri petrolifere în Irak, iar noi am rămas cu gloria participării acolo. Este clar că, din păcate, din punct de vedere, strict economic, prezenţa noastră în Irak nu a fost suficient de bine exploatată şi fructificată", a declarat liderul PSD la dezbaterea "Locul României în noua ecuaţie SUA-Rusia".
Geoană: România a fost incapabilă să valorifice economic prezenţa în Irak
Publicat la 07.07.2009, 12:07:45
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
