Acţionarul majoritar al Rapidului, George Copos, a spus, duminică, în exclusivitate pentru NewsIn, că nu s-a gândit niciun moment să cedeze clubul din Giuleşti.
"Rapid nu e de vânzare! Am suferit atât de mult, timp de 15 ani, de când sunt în Giuleşti, încât mi-ar fi foarte greu să mă despart de acest club. Cum aş putea să îl dau acum, când suntem în primele echipe din România, când suntem pe locul 7 în lume? Doar atunci când nu o să mai pot menţine echipa atât de sus, când vom fi pe ultimul loc, ca în momentul în care am venit la Rapid, poate atunci mă voi gândi să renunţ. Dar acum, nu!", a spus duminică, George Copos, pentru NewsIn.
La sfârşitul săptămânii, în presa sportivă din România, au apărut informaţii conform cărora, preşedintele sponsorului principal al Rapidului, Dan Ostahie, i-ar fi oferit lui George Copos 20 de milioane de euro în schimbul clubului.
Preşedintele Altex, Dan Ostahie, a infirmat că doreşte să achiziţioneze clubul Rapid. "Nu am intenţionat şi nici nu intenţionez să cumpăr Rapidul. Nu i-am făcut nicio ofertă domnului Copos. Totul a pornit de la o disuţie amicală, între mine şi George Copos, în care i-am spus că, după părerea mea, Rapid valorează mai mult de 15 milioane de euro. Deci, suma de 20 de milioane de euro, care se vehiculează, nu a constituit o ofertă de cumpărare, ci o opinie personală asupra valorii clubului", a declarat Dan Ostahie, pentru NewsIn.
Mai mult, omul de afaceri a confirmat că va renunţa la acţiunile pe care le are la Rapid: "În urmă cu două săptămâni m-am retras din Consiliul de Administraţie şi, cel mai probabil, săptămâna viitoare, voi renunţa şi la acţiunile pe care le deţin (n.r. 3%). Cu toate acestea, Altex va rămâne alături de Rapid, ca sponsor, iar eu, ca preşedinte al sponsorului şi ca suporter".
Firma Altex este sponsor al Rapidului, începând din această vară. Contractul dintre cele două părţi, se întinde pe o perioadă de trei ani, iar clubul din Grant încasează câte un milion de euro pentru fiecare sezon în care va activa cu sigla sponsorului pe piept.
George Copos: "Rapid nu e de vanzare"
Publicat la 15.10.2006, 12:17:56
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
