Planul Germaniei pentru salvarea sectorului financiar urmează să fie adoptat "în următoarele zile" cu ajutorul unei proceduri legislative de urgenţă, implicând un efort financiar de până la 400 miliarde euro, potrivit presei germane.
Planul ar urma să fie votat printr-o procedură de urgenţă de către camera superioară şi cea inferioară a parlamentului, iar preşedintele Germaniei, Horst Koehler, ar urma să aprobe măsurile, care să intre în vigoare cât mai repede posibil, potrivit săptămânalului german Der Spiegel.
Ca să lupte împotriva crizei financiare mondiale, Germania ia în considerare un pachet de măsuri similare celor adoptate de Marea Britanie, care ar da garanţii financiare de sute de miliarde de euro sau împrumuturi directe.
Cotidianul german de afaceri Handelsblatt scrie că un expert din coaliţia de guvernare a estimat că pachetul de salvare valorează între 300 şi 400 miliarde euro.
Guvernul cancelarului Angela Merkel ia în considerare şi o injecţie de capital de zeci de miliarde de euro, iar, în schimbul banilor, guvernul ar ajunge să deţină participaţii ale băncilor respective, a scris, vineri, cotidianul german Die Welt. Potrivit Handelsblatt, capitalul injectat este estimat la 50-100 miliarde euro.
Sursa: NewsIn
Germania ar putea aproba, în câteva zile, un plan de salvare a sectorului bancar
Publicat la 11.10.2008, 16:02:23
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





