Preşedinţia germană a Uniunii Europene are trei opţiuni pentru a evita un veto polonez în ceea ce priveşte Tratatul european la summitul de joi şi vineri, apreciază surse diplomatice citate de Reuters.
Mai mulţi diplomaţi au apreciat că Germania are trei opţiuni pentru a convinge polonezii, fără să fie nevoită la concesii de substanţă în ceea ce priveşte tratatul. Una ar fi să compenseze polonezii în alte probleme, precum numărul de locuri în Parlamentul European sau securitatea energetică, dar se pare că Polonia a refuzat deja aceste propuneri.
O altă opţiune ar fi un mecanism care să permită ţărilor mici, care nu au destule voturi pentru a bloca o decizie, să ceară noi deliberări, însă multe delegaţii se tem că o asemenea situaţie ar afecta procesul de luare a deciziilor. O asemenea posibilitate a fost creată pentru prima oară în 1994, prin aşa-numitul Compromis Ioanina, iar diplomaţii spun că Nicolas Sarkozy a făcut o propunere de acest gen Varşoviei săptămâna trecută. Autorităţile poloneze au menţionat o propunere "interesantă" a lui Sarkozy, după vizita acestuia, dar nu au dat detalii.
Ultima carte pe care ar putea juca Germania ar fi să ofere o amânare a intrării în vigoare a noului sistem de vot, care în caz contrar ar începe să fie valabil din 2009. Există însă temerea că în acest caz, alte state membre ar cere amânarea intrării în vigoare a întregului tratat. Dacă însă, preşedinţia germană are de ales între blocajul complet, care ar afecta eficienţa instituţională şi încrederea în UE, şi o amânare de câţiva ani, alegerea cea mai înţeleaptă ar fi amânarea.
Chiar şi cu această concesie, nu este deloc sigur că fraţii Kaczynski, aflaţi la putere în Polonia şi care au suspiciuni istorice faţă de Germania, vor accepta să renunţe la ameninţarea de a-şi folosi dreptul de veto pentru blocarea unui acord de lansare a negocierilor concrete pentru un nou tratat.
"Dacă aş în locul germanilor, aş oferi o amânare a schimbării modului de vot pentru câţiva ani, să zicem până în 2011 şi aş fixa 2013 ca termen-limită pentru obţinerea unui compromis", a declarat un diplomat implicat în negocieri, subliniind că nu are nicio informaţie despre intenţiile germanilor.
Alţi doi diplomaţi europeni au sugerat că o asemenea ofertă, combinată cu un mecanism care să permită statelor mai mici să determine noi negocieri înainte de luarea deciziilor la nivel european, ar putea fi cea mai bună şansă a Germaniei de a evita un veto polonez. Ei spun însă că o asemenea ofertă ar fi făcută abia în ultimele ore ale summitului de joi şi vineri.
Varşovia a făcut eforturi să redeschisă chestiunea sistemului de vot stabilită de Constituţia din 2004, care ar favoriza ţările puternice membre UE, precum Germania, pe seama celor aderate mai tarziu, precum Polonia. Nicio altă ţară, cu excepţia Cehiei, nu susţine demersul Poloniei.
Sursa: NewsIn

