Acest lucru 'este complet fals', a declarat pentru EFE un purtător de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, consultat în legătură cu informaţii în acest sens apărute în presă.
Ministerul a amintit într-un comunicat că la 26 octombrie şefii de stat şi de guvern din ţările UE le-au cerut preşedintelui Comisiei Europene şi preşedintelui Eurogrupului să elaboreze un raport cu un plan pentru întărirea zonei euro, incluzând posibile modificări ale tratatelor.
În final 'toate ţările Uniunii Europene ar trebui aibă euro ca monedă', a apreciat miercuri, la Berlin, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, potrivit căruia moneda unică este 'inima UE'.
'O Uniune divizată nu va funcţiona', a mai spus Barroso, citat de AFP.
Pe de altă parte, un proiect de rezoluţie al partidului conservator german Uniunea Creştin-Democrată (CDU), care prevede posibilitatea de a părăsi zona euro fără a ieşi din UE, face obiectul unor vii dezbateri în cadrul partidului cancelarului Angela Merkel, conform cotidianului economic Handelsblatt de joi, citat de AFP. Proiectul de rezoluţie care urmează a fi discutat săptămâna viitoare în congresul CDU prevede, potrivit ziarului, ca un stat membru al uniunii monetare care nu este dispus la un angajament durabil sau nu are capacitatea de a respecta regulile comune să poată părăsi zona euro fără a fi nevoit să iasă din Uniunea Europeană.
Germania: Berlinul nu negociază cu Parisul o sciziune a Zonei Euro
Publicat la 10.11.2011, 10:35:31
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
