"Discuţia a fost legată de accelerarea contractării lucrărilor din fonduri UE. Apar semnale din teritoriu legate de preţuri. Ne interesează de asemenea să se cunoască subcontractorii. (...) Interesul nostru este să valorificăm această periodă de timp bun pentru a se lucra în construcţii. (...) Legat de subcontractori, trebuie să aibă şanse egale inclusiv firmele româneşti de subcontractori", a declarat Flutur, la finalul şedinţei de luni a coaliţiei. El a precizat că, în şedinţa comitetului interminsterial pentru absorbţia fondurilor europene care va avea loc în data de 12 mai, vor fi invitaţi la discuţiile pe tema modificării Legii preşedinţi de consilii judeţene şi primari.
Vicepreşedintele PDL a spus că prin modificările ce vor fi aduse nu vor fi scurtate din nou termenele impuse pentru derularea procedurilor, Legea achiziţiilor publice fiind modificată de Guvern, în acest sens, în urmă cu câteva săptămâni . "Termenele sunt scurtate prin Legea care a fost elaborată, însă aici este vorba despre a urmări îndeaproape fiecare contractant, consiliul judeţean, consiliul local, să îşi facă o foaie de parcurs pentru a respecta un grafic. (...) Apar probleme legate de preţuri. Până unde putem să luăm în seamă preţurile, dacă se vine cu dumping de exemplu", a precizat el.
Din echipa care va discuta modificarea Legii vor face parte ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea şi vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur.
Vicepreşedintele PDL a spus că doar la Ministerul Dezvoltării sunt semnate contracte de circa 700 de milioane de euro.

