"Părerea noastră este că procesul de recupere a creanţelor prin valorificarea garanţiilor va avea de suferit, în sensul că va încetini acest ritm. În al doilea rând, clienţii care sunt proprietarii acelor bunuri aduse în garanţie vor avea şi ei de suferit pentru că la nivel de costuri cu executarea în cazul executorilor judecătoreşti sunt mult superioare costurilor pe care le avem noi acum cu executorii bancari. Trebuie să avem în vedere că toate aceste costuri trebuie suportate în final clientul", a spus Gheţea.
El a precizat că, la nivel de costuri, executorii judecătoreşti percep un comision mai mare.
"Clienţii se vor afla în situaţia care, din valorificarea unor bunuri, executorul judecătoresc va cere un comison care este superior celui perceput de bancă în prezent. Banca nu percepe pentru executorii bancari taxe speciale. În plus, în foarte multe cazuri executorul bancar este în măsură de a convinge clientul că nu este bine să se execute garanţia şi că este mai bine să găsească o soluţie", a spus Gheţea.
Totodată, el a declarat că se poate ajunge la situaţii în care să nu fie acoperită datoria în urma executării garanţiei.
"Un caz de care eu ştiu, în care mai multe bănci au executat împreună cu alţi creditori, au executat un bun care era pentru acoperirea unor credite de circa 800.000 de lei, iar bunul a fost vândut cu 84.000 lei şi nu a putut fi acoperit decât parţial comisoanele cerute de executori, iar clientul a rămas în continuare dator şi fără bun", a explicat Gheţea.
Potrivit acestuia, cei 350 executorii bancari au posibilitatea să devină executori judecătoreşti, ceea ce însemnă că vor trebui să părăsească banca. La nivel de sistem există 600 executori bancari şi judecătoreşti.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.