Fostul ministru USR Cristian Ghinea a explicat luni seară că nu a secretizat conținutul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), așa cum a fost acuzat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, ci doar a solicitat un circuit al comunicării cu reprezentanții Comisiei Europene pe tema comentariilor lor legate de negocieri.
”PNRR l-am publicat noi, complet, singurul guvern care a publicat toate anexele. Înainte de a fi gata, am mers de 3 (trei) ori în Parlament. Am invitat pesediștii la minister să îl consulte. Ei nu au făcut asta cu celelalte programe de fonduri europene, cu nici unul dintre ele. TOT PNRR se găsește încă pe site-ul ministerului: aici. Așa se și numește fișierul și linkul, PNRR Complet: https://mfe.gov.ro/pnrr-complet/. Complet, bă, Marcele.
Marea dovadă a lui Ciolacu sunt câteva notițe scrise parțial de mine parțial de un secretar de stat unde stabileam cine are acces la comentariile Comisiei Europene. Comisia nu publică comentariile trimise oficial. După ce s-au scurs prin presă, cei de la Comisie au spus că nu ne mai trimit comentarii scrise. Ceea se îngreuna enorm procesul rapid de negocieri. Am anunțat de atunci, am zis-o eu în interviuri, că vom stabili circuitul hârtiilor astfel încât negocierile să meargă rapid: miniștri, secretari de stat, echipa PNRR din MIPE.
Deci, marea dovadă a lui Marcel că PNRR e secret nu se referă la PNRR, care e public tot, ci la comentariile Comisiei”, a transmis Ghinea pe pagina sa de Facebook.




