Airbus Beluga, unul dintre cele mai spectaculoase avioane construite vreodată, iese din serviciu.
Giganticele Airbus Beluga se retrag definitiv. Avionul care a mutat „piese imposibile”
Supranumit „balena albă a cerurilor” datorită fuselajului său bombat, se retrage aproape complet din activitate, după ce tentativa de a deveni transportator cargo comercial nu a avut succes. După aproape 30 de ani în care a fost coloana vertebrală a logisticii Airbus (constructorul transporta mari piese, inclusiv aripi între fabricile din Anglia, Franța și Germania), doar un singur exemplar din flota originală mai zboară. Restul vor fi casate sau transformate pentru alte utilizări, ca centre de instrucție.
a fost conceput special pentru o misiune unică: transportul componentelor gigantice de aeronave între fabricile din Europa. Modelul original, A300-600ST Beluga, putea transporta până la 47 de tone și încărcături de până la 30 de metri lungime. În practică, asta însemna că putea duce într-un singur zbor o aripă întreagă de avion, secțiuni de fuselaj sau alte piese supradimensionate. Fără aceste aeronave, asamblarea modernă Airbus ar fi fost aproape imposibilă.Pe măsură ce producția Airbus a crescut, cele cinci avioane BelugaST nu au mai făcut față volumului de muncă. Soluția a venit prin lansarea BelugaXL, o versiune mult mai mare și mai eficientă. Au fost construite șase aparate, capabile să transporte două aripi simultan, reducând drastic numărul de costurile logistice. BelugaXL a devenit rapid „coloana vertebrală” a transportului intern Airbus, iar vechile BelugaST au fost scoase treptat din serviciu, deși mai aveau o durată de viață estimată la aproximativ 20 de ani.
Tentativa de închiriere ca avion ultracargo comercial a eșuat
În 2022, Airbus a încercat să le ofere o a doua șansă. A fost creată compania Airbus Beluga Transport (AiBT), care urma să folosească avioanele pentru transporturi speciale de mari dimensiuni: sateliți, motoare de avion, utilaje industriale sau echipamente grele. Contextul părea favorabil. Distrugerea celebrului Antonov An-225 Mriya, considerat până atunci regele transporturilor supradimensionate (acesta a fost distrus de bombardamentele ruse în Ucraina), lăsase un gol pe piață.








