Petrom a urcat 11 locuri, până pe poziţia a 14-a în regiune, iar Rompetrol a avansat 46 de poziţii.
In fiecare an, compania de consultanţă Deloitte realizează topul celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală şi de Est. Iar 2010 a fost un an bun pentru firmele româneşti mari, care sunt mai numeroase în rândul giganţilor din regiune. Astfel, România are 38 de companii în top 500, în creştere de la 32 de firme în anul precedent.
Doar Cehia a înregistrat o îmbunătăţire mai mare a numărului de firme în clasament. Cu 38 de firme în top 500, România se plasează pe locul 5, după Polonia, liderul absolut cu 173 de firme. In clasament urmeaza Cehia, Ungaria şi Ucraina.
Cea mai mare companie românească este Petrom, care ocupă locul 14 în top, în creştere de la poziţia 25 în anul precedent. Rompetrol a urcat, la rându-i, de pe locul 70 în 2009 pe poziţia 24 în cel mai nou clasament. A treia cea mai mare companie românească din clasament este Dacia - locul 42 în regiune faţă de 48 în anul precedent, urmată de Nokia, pe locul 93. Restul firmelor româneşti sunt în afara celor mai mari 100 de companii.
Potrivit Deloitte, firmele locale care abia au intrat în clasamentul pe 2010 sunt Nokia, Electrica, Enel România, Renault Industrie Roumanie, Grup Servicii Petroliere, Cosmote, JTI Manufacturing, Cargill Agricultură, Continental Automotive.
Giganţii româneşti Petrom, Dacia şi Rompetrol urcă în topul celor mai mari companii din regiune
Publicat la 08.09.2011, 07:31:11
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
