România are mai mult talent în software decât India“, spunea Cristian Burci pentru MONEY Magazine, într‑un interviu de acum două luni, acordat odată cu lansarea propriului incubator de startupuri, Digital Catalyst Fund. Și nu este o opinie singulară sau subiectivă.
În luna iunie, revista „The Times“ și National Outsourcing Association au publicat un top al celor mai atractive zece destinații din lume pentru outsourcing IT, iar România ocupă locul șase. În clasament este descrisă ca „un lider în devenire“ și o țară care are resurse lingvistice și matematice „din abundență“; India nemaifiind în top.
Aceste resurse se văd însă cu adevărat în ideile de afaceri pe care tinerii le implementează în întreaga lume. Iar ca punct de pornire pentru întreaga lume, Silicon Valley este primul la care te gândești. Într‑un interviu acordat TechCrunch TV, Bastian Lehmann, fondatorul curated.by, a rostit o frază memorabilă, care încă este dezbătută pe internet, în cercurile antreprenorilor tineri sau aspiranților. „Vino în Vale sau rămâi acasă să joci cu fraierii“, a spus el.
Spre Vale par să se îndrepte și cinci antreprenori români, recunoscuți de publicația britanică „The Telegraph“, care le‑a inclus afacerile în Top 100 Start‑Up. Este vorba despre Emi Gal, George Lemnaru, Vladimir Oane, Dan Ciotu și Dragoș Ilinca.








