money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Gordon Bajnai, ministrul ungar al Economiei, ar putea deveni prim-ministru

Publicat la 30.03.2009, 10:35:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Gordon Bajnai, ministrul ungar al Economiei, ar putea deveni prim-ministru


Socialiştii l-au propus pe ministrul economiei, Gordon Bajnai, ca înlocuitor al premierului demisionar Ferec Gyrcsany, iar conducerea partidului de opoziţie Democraţii Liberi a votat pentru susţinerea lui, cu condiţia ca viitorul şef al guvernului să numească în funcţii importante tehnocraţi neafiliaţi politic.

Decizia liberalilor ar putea pune capăt blocajului politic şi ar putea evita organizarea alegerile anticipate, după ce premierul Gyurcsany a declarat pe 21 martie că demisionează de la conducerea Guvernului. Bajnai a declarat într-o conferinţă de presă comună cu Gyurcsany, la Parlament, că populaţia trebuie să facă sacrificii importante, dar acestea nu vor fi în zadar.

El le-a transmis celor două partide care îl susţin că le cere sprijinul deplin pentru măsurile fiscale dificile. Preşedintele Democraţilor Liberi, Gabor Fodor, a precizat că ideile de reformă ale lui Bajnai sunt similare cu propunerile înaintate de Alianţa pentru Reformă, un grup de academicieni şi oameni de afaceri, care au pledat pentru reforme structurale şi reduceri masive ale cheltuielilor statului.

Partidul Socialist urmează să organizeze un congres la 5 aprilie în cadrul căruia ar trebui să voteze oficial nominalizarea lui Bajnai în funcţia de premier. Un vot în Parlament va avea loc ulterior.

Bajnai, un fost om de afaceri apropiat de Gyurcsany, a preluat funcţia de ministru al Economiei când coaliţia dintre Socialişti şi Liberali s-a destrămat anul trecut. 

Elena Voinea, senior-editor The Money Channel

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite