money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Grapini: Cei care deţin spaţii în staţiunile turistice, dar sunt lăsate în paragină, să fie amendaţi

Publicat la 16.08.2013, 13:38:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Grapini: Cei care deţin spaţii în staţiunile turistice, dar sunt lăsate în paragină, să fie amendaţi

Ministrul delegat pentru Turism, Maria Grapini, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că cei care deţin spaţii în staţiunile turistice din România, dar nu le îngrijesc, ar putea fi amendaţi.

 

"Lucrăm la un proiect şi dorim ca cei care deţin spaţii în staţiunile turistice, dar care sunt lăsate în paragină, să fie amendaţi. Vor avea la dispoziţie 12 luni să îşi pună la punct aceste spaţii, în caz contrar vor fi amendaţi. Ori îşi vând spaţiile, ori le refac", a spus Grapini.

 

Întrebată cât de mare ar putea fi amenda, în cazul proprietarilor care nu îşi amenajează spaţiile, Grapini a spus că ea a propus amenzi cuprinse între 100- 150 de euro pentru o sută de metri pătraţi.

 

"Am propus o taxă zilnică de 150 de euro pe suta de metri pentru construcţii şi 100 de euro pe zi pentru spaţiile adiacente construcţiei", a precizat ministrul.

 

Grapini a mai spus că i-a venit această idee după ce a vizitat mai multe staţiuni din România, care se află "într-o stare deplorabilă".

 

"Am vizitat mai multe staţiuni turistice din România care se află acum într-o stare deplorabilă. Am fost recent la Borsec. Acolo fiecare vilă este cumpărată şi abandonată. E o tragedie. Trebuie să redăm turismului ceea ce este al turismului. Băile Herculane este în aceeaşi situaţie. Din păcate administraţia judeţului nu a făcut nimic pentru turism în Caraş-Severin. Nu se poate să ne pună alţii cu cascada Bigăr în topuri şi noi să nu o evidenţiem", a spus Grapini.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite