Instituțiile bancare grecești vor rămâne închise până la 6 iulie, a doua zi după un referendum organizat de guvernul condus de Alexis Tsipras, și retragerile de la bancomate vor fi limitate în această perioadă la 60 de euro pe zi, potrivit deciziei privind controlul capitalurilor publicate în monitorul oficial grecesc în noaptea de duminică spre luni, relatează AFP.
Intitulată 'Vacanță bancară de scurtă durată', această decizie conține măsurile valabile între 28 iunie și 6 iulie pentru instituțiile financiare și printre acestea închiderea unor bănci precum și limitarea unor retrageri de la bancomate la 60 de euro pe zi. Documentul citat, semnat de președintele țării Prokopis Pavlopoulos și de premierul Alexis Tsipras, face referire la 'caracterul de extremă urgență și necesitatea neprevăzută de a proteja sistemul financiar și economia grecească din cauza lipsei de lichididăți provocată de decizia Eurogrupului din 27 iunie de a refuza prelungirea acordului de împrumut pentru Grecia'.Grecia începe săptămâna neagră
Publicat la 29.06.2015, 03:31:45
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
Europa, țintă a războiului Rusiei. Drone, sabotaje și atacuri asupra rutelor care susțin Ucraina

Europa
România, în centrul unei noi strategii europene. Vin bani în zonele din estul UE

Europa
Jumătate dintre britanici vor înapoi în UE. Se redeschide dosarul Brexit

Europa
România și Italia fac front comun pentru fondurile europene destinate agriculturii și coeziunii

Europa
