Pe de alta parte, presedintele Federatiei Projust, Stefania Teleman, a declarat ca nu se mai poate discuta despre conciliere, in conditiile in care termenul privind aceasta procedura a expirat, si ca sindicatele vor continua greva de avertisment pe toata durata saptamanii, urmand ca in perioada urmatoare sa stabilesca si data declansarii grevei generale. “Am gasit solutii pentru patru dintre cele cinci revendicari ale sindicatelor grefierilor. Cu trei dintre cele patru sindicate am avut un dialog foarte bun. Din pacate, una dintre federatii a insistat sa declanseze greva de avertisment”, a precizat Predoiu, intr-o conferinta de presa, sustinand ca greva ar fi putut fi amanata. Ministrul a spus ca a rezolvat problema platii orelor suplimentare pentru grefieri (prin semnarea unui protocol cu Ministerul Finantelor Publice - MFP), a chiriilor si a suplimentarii personalului. “Singura problema pe care, momentan, nu o putem rezolva este plata hotararilor judecatoresti care acorda sporuri, pentru ca nu avem bani in buget, in ciuda cererilor noastre initiale catre MFP”, a sustinut Catalin Predoiu.
Reprezentanta sindicatelor, Stefania Teleman, a precizat insa ca grefierii isi mentin intentia de a intra in greva generala, pentru ca Ministerul Muncii nu a chemat, in termen, federatia la conciliere. Grefierii au protestat la jumatatea lunii aprilie, cerand demisia ministrului Catalin Predoiu, din cauza neaplicarii unei ordonante de urgenta prin care drepturile salariale restante trebuiau platite in trei transe, acestia primind doar prima transa. Predoiu le-a comunicat atunci protestatarilor ca situatia economica generala a impus diminuarea bugetului Ministerului Justitiei, iar plata restantelor salariale va intarzia.


