Traficul feroviar a fost paralizat în mai multe regiuni din Germania, din cauza unor greve de avertisment. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de planul guvernamental de privatizare al Deutsche Bahn.
Aproximativ 1.700 de muncitori feroviari au încetat lucrul în această dimineaţă, în câteva regiuni din vestul ţării.
Protestele au provocat întârzieri importante în marile gări germane printre care Koln şi Dortmund. Sunt cele mai ample mişcări sindicale din sectorul feroviar din ultimii 3 ani. Cei aproximativ 130.000 de angajaţi ai Deutsche Bahn, sunt protejaţi de o clauză contractuală potrivit căreia compania nu poate face restructurări până în 2010.
Conflictul de acum vizează adoptarea unor eventuale garanţii că angajaţii actuali nu vor fi concediaţi. Primele negocieri dintre guvern şi sindicate au eşuat. Executivul trebuie să ia o decizie cu privire la privatizarea Deutsche Bahn, ţinând cont de faptul că în scurt timp aceasta va fi listată la bursă.





