Ministrul Transporturilor a fost prezent, joi, în staţiunea Mamaia, la semnarea a şase contracte finanţate prin POIM.
“S-au semnat şase contracte. Unul cu aeroportul. E vorba de dezvoltare terminal, turn de control şi parcare pentru Aeroportul Kogălniceanu. Valoarea este de 45, aproape 46 de milioane de euro. Sunt două contracte cu Portul Constanţa, ambele pe Solidarity Lanes, şi trei contracte cu operatorii privaţi pentru dezvoltarea acestei capacităţi portuare a celor trei operatori privaţi. Valoarea totală a celor 6 proiecte este de aproape 140 de milioane de euro - 138,3. E important judeţul Constanţa şi din perspectiva Programului Operaţional de Transporturi. Sunt foarte mari sumele pe care eu am considerat şi colegii mei, şi noi, echipa de la Ministerul Transportului, am considerat necesar că trebuie să fie alocate judeţului Constanţa, fie că vorbim de zona navală, fie că vorbim de zona feroviară sau că vorbim de alternativa Techirghiol şi de zona rutieră”, a declarat Sorin Grindeanu.



