money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Groupama a intrat în negocieri exclusive pentru preluarea Asiban

Publicat la 02.04.2008, 19:50:34

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Groupama a intrat în negocieri exclusive pentru preluarea Asiban

Lupta pentru preluarea Asiban, cel de-al treilea jucător de pe piaţa locală a asigurărilor, le-a adus oferte-record acţionarilor, cu valori cuprinse între 310 şi 350 de milioane de euro. Groupama controlează în prezent 4,3% din piaţa locală a asigurărilor prin preluarea societăţii BT Asigurări şi OTP Garancia.

Preluarea Asiban va duce cota de piaţă a societăţii Groupama la aproape 14%. Francezii vor ajunge astfel pe locul 2 în clasament, detronând Omniasig. Perdanţii acestei tranzacţii sunt francezii de la AXA, care tatonează de mult piaţa asigurărilor din România, dar până acum nu au finalizat nici o tranzacţie.

La sfârşitul anului 2007, Asiban a trecut pe locul trei pe piaţă, după ce, în 2006, a fost al patrulea jucător din asigurări, în condiţiile în care afacerile au crescut anul trecut cu 50%. Businessul companiei se bazează pe asigurări auto Casco şi de credite. În acest moment, Asiban este deţinută de patru bănci, în proporţie egală: Banca Transilvania, BRD, CEC şi BCR.

Creată în 1996 de 4 importante bănci comerciale, Asiban este una dintrecele mai mari companii de asigurări de viaţă şi generale din România, ocupând locul trei în clasamentul companiilor de asigurări în anul 2007. În 2007, volumul primelor colectate de Asiban s-a ridicat la185,8 milioane EUR, cu 39% mai mult decât în 2006 şi cu 7% mai mult decât media pieţei.

Groupama este una dintre cele mai importante companii de asigurări din Franţa şi Europa, cu o strategie care vizează profitabilitatea pe termen lung. Încă de la înfiinţarea ei, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în scopul de a servi agricultura, Groupama a reprezentat un partenerstabil de-a lungul tuturor schimbărilor sociale şi economice din ultimii 100 de ani.

Compania a raportat în 2007 prime în valoare de 14,9 miliarde EUR. BRD - Groupe Société Générale are active ce depăşesc 11,5 miliarde EUR. Banca are peste 2,3 milioane clienţi şi operează o reţea de peste 800 de unităţi. BRD are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite