Pentru anul acesta, compania estimează o majorare cu 30% a cifrei de afaceri faţă de 2007 şi plănuieşte investiţii în valoare de 66 milioane euro pentru următorii cinci ani. Investiţiile vor fi făcute pentru extinderea capacităţii de producţie şi în activitatea de verificare a produselor.
60% din suma totală de investiţii provine din surse proprii, în timp ce restul banilor vor fi procuraţi prin împrumuturi şi prin listarea la Bursa de Valori Bucureşti. Teraplast intenţionează să listeze până la 25% din acţiuni la BVB. Prospectul preliminar de ofertă publică iniţială a fost aprobat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pe 31 ianuarie.
Grupul intenţionează să investească suma de 56 de milioane de euro în dezvoltarea unui parc industrial la distanţa de 10 kilometri de Bistriţa unde vor fi relocate toate capacităţile de producţie. Parcul are o suprafaţă de 20 de hectar, iar procesul de relocare se va încheia până la sfârşitul acestui an, susţine reprezentanţii comapniei. Alte 10 milioane de euro vor fi investiţi în dezvoltarea de produse noi, dar şi în dezvoltarea regională, nu numai în România. Compania plănuieşte să se extindă în ţări vecine precum Serbia sau Ucraina.
Pe lângă compania cu acelaşi nume, Grupul Teraplast Bistriţa include firmele Plastsistem şi Politub, în cadrul cărora Teraplast SA deţine participaţii de 70%, respectiv 50% din acţiuni.
Brandul Teraplast a apărut în anul 1990, după divizarea Întreprinderii de Materiale de Construcţii a municipiului Bistriţa şi are patru acţionari principali: SIF Banat-Crişana, Marley Ungaria (membră a grupului belgian Aliaxis) şi douăpersoane fizice deţinând în total 94% din acţiuni.
Grupul are capacităţi de producţie pe o suprafaţă de circa 20 de hectare, iar numărul de angajaţi este de 650 de persoane.
Grupul Teraplast Bistriţa - creştere de 50% a cifrei de afaceri în 2007
Publicat la 22.02.2008, 10:19:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
