Guvernul a aprobat, în ședința de marți seara, o ordonanță de urgență prin care a actualizat cadrul legislativ național privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora. Măsura vizează alinierea legislației interne la modificările recente ale cadrului național aplicabil fondurilor europene, precum și la reglementările europene specifice perioadei de programare 2021–2027.
Guvernul urmărește reducerea ratei de eroare sub pragul de 2%
Potrivit unui comunicat al Executivului, modificările și completările introduse prin acest act normativ au ca obiectiv principal reducerea ratei de eroare reziduală sub pragul de 2%, calculată de Autoritatea de Audit și inclusă în Raportul anual de control. Îndeplinirea acestui obiectiv este esențială pentru ca pachetul de asigurare transmis Comisiei Europene prin sistemul electronic de schimb de date să conducă la admisibilitatea conturilor, fără riscul unor corecții financiare ulterioare.
„Măsurile instituite prin acest act normativ urmăresc prevenirea depășirii acestui prag de 2% ca urmare a unor eventuale erori sau propagării unor erori și, implicit, prevenirea respingerii conturilor și evitarea aplicării de corecții financiare la nivel de program, prin asigurarea unui mecanism funcțional care să permită excluderea definitivă a cheltuielilor neconforme înainte de transmiterea declarației anuale a conturilor, la termenul legal de transmitere a conturilor anuale (data de 15 februarie a fiecărui an contabil pentru anul contabil precedent sau, în cazuri excepționale, până la data de 1 martie)”, se arată în comunicatul Guvernului.
Prin aceste ajustări, Guvernul încearcă să consolideze disciplina financiară în gestionarea fondurilor europene și să limiteze riscurile bugetare asociate neconformităților, într-un context în care absorbția eficientă a fondurilor din actualul exercițiu financiar reprezintă un obiectiv major pentru economia românească.




