money.ro
ActualitateMoney.ro

Ajutoarele pentru producătorii agricoli au fost aprobate în şedinţa de guvern

Publicat la 09.10.2013, 15:11:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ajutoarele pentru producătorii agricoli au fost aprobate în şedinţa de guvern

Guvernul a aprobat în şedinţa de guvern de miercuri o serie de acte normative referitoare la ajutoarele acordate producătorilor agricoli, atât din fonduri europene, cât și de la bugetul de stat, a anunțat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferință de presă.

Hotărârile de guvern vizează subvenționarea accizei la motorina utilizată în agricultură, cuantumul plăților pe suprafața agricolă și a plăților în sectorul zootehnic.

 

"Astăzi, cu sprijinul Ministerului de Finanțe, am reușit să identificăm sumele necesare și, odată ce HG va fi publicată în Monitorul Oficial, vom putea să decontăm toate facturile pe care fermierii le depun la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură pentru motorina folosită în agricultură. (...) Sumele care sunt prevăzute a fi decontate pe parcursul anului 2013 sunt de 125 de milioane de lei, iar pe parcursul anului 2014 — de 430 de lei. Avem prevăzute prin HG 555 de milioane de lei pentru subvenționarea accizei la motorina utilizată în agricultură", a declarat Daniel Constantin.

 

Guvernul a mai aprobat două hotărâri referitoare la cuantumul plăților pe suprafață. Prima HG vizează cuantumul plăților directe unice pe suprafață, a plăților separate pentru zahăr și a plăților specifice pentru orez.

 

"Suma totală prevăzută din fonduri europene pentru cererile depuse în 2013 este 1,223 de miliarde de euro. Intenția noastră este ca, din 16 octombrie, să plătim în avans 50% din aceste sume. Ceea ce am calculat până în acest moment arată că plata pe suprafață, cel puțin la plata de bază pentru cereale, este de 139,17 euro pe hectar", a spus ministrul.

 

Altă hotărâre de guvern aprobată miercuri stabilește nivelul plăților naționale complementare.

 

"De la bugetul de stat, pentru cereale, plata complementară este de 21 de euro. Practic, pentru cereale, plata cumulată va fi în acest an de 160,17 euro la hectar. În ceea ce privește plata suplimentară care se acordă pentru sfecla de zahăr, acolo unde din fonduri europene a avut loc această plată în cuantum de 331 de euro pe hectar, pentru orez se acordă o plată specifică de 300 de euro pe hectar. Bugetul de stat, de asemenea, vine complementar, dincolo de plata de bază pentru cereale, cu o serie de plăți: pentru in și cânepă pentru fibră — 63,37 de euro pe hectar, pentru hamei — 335 de euro pe hectar, pentru tutun — 1.279 de euro pe hectar și pentru sfecla de zahăr — 113,65 de euro pe hectar", a mai spus ministrul Agriculturii.

 

El a declarat că sumele prevăzute de la bugetul de stat pentru a fi plătite pe această schemăsunt de 663 de milioane de lei. O parte din aceste sume vor fi plătite pe parcursul anului 2013, restul — pe parcursul anului 2014.

 

O altă HG se referă la aprobarea cuantumului plății naționale directe complementare în sectorul zootehnic pentru specia bovine și caprine pentru 2013.

 

"A fost alocată o sumă de la bugetul de stat de 78.128.680 de euro, care se acordă pentru cei care au depus cereri în 2013, în funcție de verificările pe care Agenția de Plăți le face pe teren, în funcție de numărul de efective care au fost solicitate la plată", a spus Constantin.

 

De asemenea, Guvernul a identificat bani pentru a-i ajuta pe crescătorii de oi și capre din zonele defavorizate.

 

"E prima dată când reușim să plătim suplimentar pe zonele defavorizate, să venim cu o primă suplimentară pentru crescătorii de ovine și caprine — sumă de 6,7 milioane de euro, dar numai pentru acele efective din zonele defavorizate. Dacă în România avem peste 9 milioane de efective la ovine și caprine, vreau să vă spun că în zonele defavorizate sunt 1,6 milioane de efective. Cu alte cuvinte, în acest an, dacă cele 9 milioane de efective vor primi aproximativ 40,9 lei la hectar, pentru cele 1,6 milioane de efective se va primi o plată suplimentară de 6,5 euro pe hectar. Este un efort pe care l-am făcut tocmai pentru a ajuta acest sector care s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp și am ținut cont de condițiile speciale în care se face agricultură în zonele defavorizate", a spus Constantin.

 

Alte două acte normative vizează condiții tehnice pentru absorbția de fonduri europene și pentru sprijinirea celor care activează în agricultura ecologică.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite