Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului, pe agenda căreia s-a aflat şi ordonanţa de urgenţă privind eliminarea subvenţiei la încălzire, act normativ amânat însă pentru finele lunii august spre a fi aprobat odată cu ajutoarele sociale destinate persoanelor cu venituri reduse.
Agenţia MEDIAFAX a anunţat, la începutul lunii mai, că Guvernul s-a angajat în ultimele discuţii cu Fondul Monetar Internaţional ca, până la sfârşitul lunii august, să elimine subvenţia acoperită de la bugetul de stat pentru energia termică, astfel că factura populaţiei pentru încălzire şi apă caldă ar putea creşte cu până la 60% până la finele anului, în funcţie de capacitatea primăriilor de a acoperi diferenţa din surse proprii.



