În luna iunie, Comisia Europeană a declanşat procedura de încălcare a Tratatului împotriva României, din cauza deţinerii de către stat a "acţiunii de aur" la compania Petrom, după privatizare.
"Acţiunea de aur" îi conferă statului puterea de a influenţa deciziile majore ale companiei, încalcând, potrivit Comisiei, libera circulaţie a capitalului stipulată în Tratatul de aderare. România a trimis în aceste zile un răspuns oficialilor europeni.
Şeful Departamentului de Afaceri Europene, Adrian Ciocănea a declarat că partea română a cerut clarificarea unor lucruri din scrisoarea Comisiei Europene. Potrivit unor surse guvernamentale, documentaţia trimisă la Bruxelles susţine că statul, prin AVAS, deţine în prezent mai puţin de 25% din acţiunile Petrom şi că nu mai poate exercita influenţă asupra deciziilor majore ale companiei.
AVAS şi-a diminuat participatia la 20,64 procente, după ce Comisia a deschis procedura de infringement. În iulie, un pachet de acţiuni de 10,22% a fost transferat Fondului Proprietatea. Pe de altă parte, acţionarul iniţial unic al Fondului Proprietatea este tot statul român care a numit şi reprezentanţii în Consiliul de Supraveghere al Fondului.
Astfel, Consiliul este format din actuali sau foşti membri ai guvernului. Procedura de infrigement declansata de oficialii europeni cuprinde trei etape, în funcţie de rezultatul discuţiilor cu partea română, si poate ajunge pana la acţionarea statului român la Curtea de Justiţie Europeană. Acţionarul majoritar al Petrom este compania austriacă OMV, care a cumpărat 51% din acţiuni de la statul român în 2004.
Guvernul cere precizări de la CE cu privire la acţiunea de aur deţinută la Petrom
Publicat la 04.09.2007, 07:17:40
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
