Guvernul are în analiza ședinței de joi o serie de proiecte de lege ce vizează modificarea legislației privind combaterea hărțuirii și violenței la locul de muncă, reorganizarea Gărzii de Mediu și aprobarea depășirii limitelor de plăți pentru bunuri și servicii la Senatul României, Ministerul Energiei și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, transmite Agerpres.

Guvernul introduce noi norme privind prevenirea hărțuirii, organizarea instituțiilor și gestionarea investițiilor publice

Proiectul de modificare a Legii securității și sănătății în muncă 319/2006 prevede că angajatorii vor avea obligația să adopte măsuri suplimentare pentru prevenirea violenței și hărțuirii în toate formele lor, stabilindu-se sancțiuni contravenționale între 3.500 și 7.000 de lei pentru neîndeplinirea acestor obligații.

Modificarea Codului muncii introduce definiții clare pentru violență și hărțuire în raporturile de muncă și stabilește principii generale de prevenire la locul de muncă. Protecția angajaților este extinsă și asupra altor tipuri de locuri de muncă, iar sancțiunile sunt prevăzute astfel încât să aibă caracter disuasiv și proporțional. Totodată, Inspecția Muncii va monitoriza și controla aplicarea legislației privind violența și hărțuirea.

Un alt proiect completează Legea 108/1999 privind organizarea Inspecției Muncii și stabilește că inspectorii de muncă nu sunt obligați să păstreze confidențialitatea asupra identității persoanei care formulează sesizări privind discriminarea sau hărțuirea la locul de muncă.

Pe ordinea de zi se află și mai multe memorandumuri pentru aprobarea semnării Convenției de înființare a unei Comisii Internaționale privind cererile de despăgubiri pentru Ucraina, aprobarea depășirii limitelor de plăți pentru bunuri și servicii la Senat, Ministerul Energiei și CNCD, precum și pentru aderarea României la Agenția Europeană pentru cerințe educaționale speciale și educație incluzivă (EASNIE).

Executivul analizează și un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative în domeniul financiar, necesare transpunerii Directivei europene ESAP privind crearea punctului unic de acces european la informații relevante pentru servicii financiare, piețe de capital și sustenabilitate.

Pe agenda Guvernului se află și proiectul de ratificare a Acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană și statele din Africa, zona Caraibilor și Pacific, semnat la Apia, Samoa, în 15 noiembrie 2023.

De asemenea, Guvernul discută un proiect de ordonanță de urgență care ar permite alocarea de fonduri de la bugetul de stat operatorilor economici ce administrează infrastructură aeroportuară, chiar dacă nu au fost respectate termenele pentru aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli.

Un act normativ aflat în analiză prevede prorogarea unor termene pentru menținerea facilităților de transport intern pentru veteranii de război, văduvele de război și pensionari.

Executivul ia în discuție și desființarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, instituție cu personalitate juridică aflată în subordinea Guvernului, urmând ca aceasta să fie absorbită de Ministerul Culturii.

Tot în ședință se analizează măsuri privind incluziunea socială și constituirea Comisiei Naționale privind Incluziunea Socială (CNIS), formată din instituții cu atribuții în domeniu.

Mai multe proiecte de hotărâre vizează investiții importante, precum „Modernizare DN 28B Târgu Frumos – Botoșani”, dezvoltarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă, varianta de ocolire Gura Humorului, Autostrada de centură București, îmbunătățirea navigației pe sectorul româno-bulgar al Dunării, precum și construirea unei săli polivalente de 5.000 de locuri în Constanța.

Un alt punct al ședinței privește acceptarea unor donații din partea Lockheed Martin Global, Inc., incluzând platforma ILIAS, un sistem integrat de management logistic și operațional folosit în forțele aeriene NATO, precum și opt sisteme suplimentare de instruire pentru piloți F-16 (PTA), ce vor fi administrate de Ministerul Apărării Naționale, alături de un sistem de aeronavă fără pilot pentru Serviciul de Protecție și Pază.

Guvernul are în vedere și modificarea organizării și funcționării Gărzii Naționale de Mediu.

În primă lectură este analizat proiectul de hotărâre privind instituirea supravegherii extinse asupra unor entități din domeniul energetic, desemnarea unui supraveghetor și stabilirea măsurilor necesare pentru derularea eficientă a acestui proces.