"Am avut ieri (luni n.r.) o discuţie în Guvern pe legea parteneriatului public - privat. S-a decis formarea unei comisii care, până pe 28 aprilie, va reanaliza legea şi va propune posibile modificări legislative", a spus Berceanu.
Florentin Ţucă, partener în cadrul firmei de avocatură Ţucă, Zbârcea&Asociaţii, a declarat, marţi, că incoerenţa legislativă reprezintă unul dintre motivele pentru care parteneriatul public - privat nu a fost folosit în proiectele de infrastructură rutieră.
Ministerul transporturilor va prezenta în două săptămâni un plan naţional de autostrăzi, multe dintre proiecte urmând a fi construite prin concesiune.
Până la finalul lunii se va afla, de altfel, şi consorţiul câştigător care va executa, în concesiune, tronsonul de autostradă Comarnic - Braşov. Acesta este primul proiect de infrastructură rutieră care va fi realizat în parteneriat public - privat.


