Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă aflat în lucru la Ministerul Muncii şi obţinut de NewsIn, "începând de la data de 1 iunie cuantumul pensiilor prevăzute de legi cu caracter special se modifică după cum urmează: la determinarea părţii din pensie, stabilită potrivit prevederilor Legii 19/2000 se utilizează valoarea punctului de pensie de 622,9 lei", iar după "deducerea din partea suportată de la bugetul de stat a contribuţiei de asigurări sociale şi a impozitului pe venit, datorate potrivit legii, se aplică cota de 90% reprezentând taxă de solidaritate, care se face venit la bugetul de stat".
Textul documentului prevede introducerea unei "taxe de solidaritate" în cazul pensionarilor parlamentari şi ai funcţionarilor publici parlamentari, a magistraţilor, personalului diplomatic, angajaţilor Curţii de Conturi şi a personalului aeronautic civil de la TAROM şi ROMATSA.
Reprezentanţii CNPAS au declarat miercuri pentru NewsIn că au auzit despre mai multe proiecte aflate în lucru la Ministerul Muncii ce vizează reducerea pensiilor magistraţilor şi cele ale parlamentarilor, precizând că este posibilă o diminuarea a cuantumului pensiilor speciale de la 1 iunie.
"Procesul de diminuarea a pensiilor speciale nu presupune recalcularea pensiilor, ce nu poate fi făcută decât după votarea în Parlament a Legii unitare a pensiilor, ci folosirea unui sistem informatic prin care poate fi aflat noul cuantum al pensiilor speciale pornind de la orice valoare a punctului de pensie ce va fi aprobat de Guvern", au precizat surse din Casa Naţională de Pensii.
Proiectul de act normativ mai prevede scăderea punctului de pensie de la 738,2 lei, la 622,9 lei, începând cu data de 1 iunie.
Totodată, documentul mai arată că în "anul 2010 Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu contractează bilete de odihnă".
Guvernul vrea să pună "taxa de solidaritate" pe pensiile speciale, de la 1 iunie
Publicat la 12.05.2010, 18:57:11
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
