„Aceasta este concluzia Ministerului Public după o anchetă a echipei de infracţiuni de tehnologie de vârf a poliţiei naţionale”, se precizează într-un comunicat emis miercuri, 16 decembrie, potrivit Agerpres.
Olandezul Victor Gevers, în vârstă de 44 de ani, a reuşit să descopere parola contului lui Trump, afirmă parchetul, care îl prezintă drept un
„hacker etic”.
Chestionat de poliţia din Olanda, Gevers a declarat că a vrut să verifice cât de vulnerabilă era parola liderului de la Casa Albă, dorind să evite o piratare a contului exact înainte de alegeri, date fiind „mizele importante”, indică Parchetul olandez.
„După ce a reuşit să se conecteze, olandezul a încercat să intre în contact cu autorităţile americane spre a le semnala vulnerabilitatea” accesului la contul preşedintelui. “Astfel, el s-a identificat şi le-a da sfaturi spre a corecta această vulnerabilitate”, adaugă sursa citată.
Potrivit autorităţilor olandeze, hackerul a accesat într-adevăr contul de Twitter al lui Donald Trump, dar „respectând criterii dezvoltate de jurisprudenţă” şi care fac din el „un hacker etic”. În plus, el nu a postat niciun mesaj dându-se drept preşedintele american.
Victor Gevers a spus că încercase mai multe parole, precum ‘MakeAmericaGreatAgain’, înainte de a introduce “
maga2020!”, celebrul acronim al sloganului lui Donald Trump şi care i-a dat acces la cont. El a mai menţionat că liderul american nu folosea măsuri de securitate precum autentificarea în doi paşi.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.