Haos în învățământ. Profesorii NU vor fi obligați să se vaccineze anti-covid
Publicat la 25.01.2021, 15:54:53
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Antena 3 că profesorii nu vor fi obligaţi să se vaccineze, deoarece nu există această obligativitate.
"Nu există obligativitatea vaccinării. Există însă importanţa conştientizării importanţei şi necesităţii vaccinării. Am organizat un webinar în care aşteptăm 20.000 de persoane din învăţământ să participe. Am invitat persoane medicale credibile, de la Valeriu Gheorghiţă, Raed Arafat la doctorul Rafila, inclusiv specialişti în promovarea ştirilor false, Alina Bârgăoanu, care să răspundă întrebărilor cadrelor didactice.
Există un număr de 47% cadre didactice în învăţământul pre-universitar care sunt înscrise în platformă. 31% din cadrele didactice din învăţământul pre-universitar, adică 60.000 de cadre didactice sunt deja programate.La nivelul personalului auxiliar există un procent de 50% de persoane deja înscrise în platformă şi 34% sunt deja programate.
Un număr de 6000 de angajaţi în învăţământ s-au vaccinat, deja. Am garanţia doctorului Valeriu Gheorghiţă că înainte de 8 februarie va exista o prioritate sistemică a personalului din învăţământ, fără a afecta planificările deja făcute. Ne-au cerut şi am raportat un număr de 126.000 de angajaţi a sistemului de învăţământ, care sunt la interfaţa directă cu copii, elevii şi studenţii, în general cadre didactice, dar pentru grădiniţe şi şcoli speciale întreg personalul, defalcat pe judeţe, de la 1000 de angajaţi într-un judeţ, până la 17.000 de angajaţi în Bucureşti. Există acest factor delimitativ şi anume numărul de doze de vaccin, însă am primit asigurări că procesul de vaccinare pentru personalul din învăţământ se va face înainte de 1 februarie. Factorul determinant pentru decizia de deschidere a şcolilor este rata de infectare. Vaccinarea personalului din şcoli este un factor important, dar nu condiţionează. Însă, vaccinarea fiecărui cadru didactic înseamnă o diminuare a ratei de răspândirii a virusului şi o creştere a ratei de siguranţă a elevilor", a declarat ministrul Educaţiei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
