money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Harta drumurilor care risca sa fie blocate

Publicat la 29.11.2014, 07:42:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Harta drumurilor care risca sa fie blocate

"La nivel naţional, se anunţă vreme închisă, cu precipitaţii mai mult sâmbătă. Vor fi ploi în Banat şi Crişana, ploi şi lapoviţă în Transilvania şi Maramureş, ninsori în Moldova, în timp ce în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor fi ploi şi lapoviţe, iar noaptea mai mult ninsori. Duminică, vor fi mai puţine precipitaţii şi doar pe partea de vest şi sud-vest vor fi ploi, adică în Banat şi Crişana, şi mixte în Oltenia. La munte se vor semnala precipitaţii sub toate formele: ploi, lapoviţă şi ninsori. Este posibil să se formeze polei pe unele drumuri pentru că pe timpul nopţii vor fi temperaturi negative', a menţionat Mihai Tinu, meteorolog de serviciu la ANM, citat de Agerpres.

 

În cazul Capitalei, vremea se menţine închisă şi rece. Sâmbătă dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă, dar spre după-amiază îşi vor face apariţia precipitaţiile slabe, predominant sub formă de ploaie. În seara şi noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, acestea se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. Pe parcursul zilei de duminică, şansele de ninsoare vor fi destul de mici, slabe cantitativ, mai ales în primele ore ale zilei, mai informează Agerpres.

 

Avertisment pentru șoferi


Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a transmis ieri mai multe atenționări către șoferi referitoare la starea carosabilului și intervenția utilajelor pe drumurile naționale și europene.

 

CNADNR recomandă tuturor participanţilor la trafic să pornească la drum doar cu autoturisme echipate cu pneuri de iarnă, săculeţ cu material antiderapant si lopată, să aibă o conduit preventivă în trafic, să nu bruscheze comenzile autovehiculelor, să folosească cât mai mult frâna de motor și să evite depăsirile acolo unde nu există suficient spaţiu si suficientă vizibilitate pentru a fi executate în condiţii de maximă siguranţă.

 

Vineri seara, la ora 21:00, starea carosabilului, conform Infotrafic, era următoarea:

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite