Cel mai mare producător de energie electrică din ţară, Hidroelectrica, a încheiat primul trimestru din acest an cu o producţie de 3,891 TWh, în scădere cu 11% faţă de T1 2008, şi cu un profit net de 54,2 milioane lei, mai mic cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit companiei.
În trimestrul I din anul 2008, producţia realizată a fost de 4,371 TWh.
"Producţia realizată în primul trimestru din 2009, comparativ cu perioada de referinţă a anului 2008, a fost cu aproximativ 11% mai mică din cauza hidraulicităţii mai mici din trimestrul I 2009 faţă de aceeaşi perioadă din anul 2008, dar şi a cererii mai reduse pe piaţa de energie", conform datelor transmise de Hidroelectrica.
Potrivit reprezentanţilor companiei, pentru moment, corelat cu nivelul anual prognozat al hidraulicităţii, compania nu are probleme în acoperirea cererii de energie cotractată pe piaţa reglementată şi cu eligibilii. "În cel mai rău caz, surplusul de energie, echivalent apa, va fi stocat în lacurile de acumulare ale centralelor hidroelectrice", spun reprezentanţii Hidroelectrica.





