Hidroelectrica susţine, într-un comunicat remis vineri NewsIn, că livrează 20% din producţie companiilor care furnizează energie consumatorilor casnici, după ce sindicatele din domeniu au declarat că ponderea energiei hidro în coşul pentru populaţie este de 0,02%.
"Hidroelectrica respectă pentru tot anul 2007 obligaţiile care îi revin conform programului ANRE (Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei - n.r.) şi livrează circa 20% din energia produsă către companiile de distribuţie, în ciuda dificultăţilor create de seceta prelungită şi fără a ţine cont de implicaţiile liberalizării pieţei interne de energie din acest an, care ar presupune o reducere de cantitate", se precizează în comunicatul Hidroelectrica.
"Ne arătăm surprinşi că Federaţia Mileniului III care are reprezentativitate în societatea Hidroelectrica nu cunoaşte corecta funcţionare a societăţii şi o denigrează intenţionat, neluând în calcul sprijinul necondiţionat care ar fi mult mai util pentru salariaţi, care sunt şi ei la rândul lor consumatori", au mai menţionat reprezentanţii producătorului de energie.
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din energie, Univers şi Mileniul III, au acuzat joi Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) că nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale referitoare la crearea pieţei interne de energie şi la liberalizarea acesteia. Aceştia au spus că în prezent, ponderea energiei produse de Hidroelectrica în coşul reglementat pentru populaţie este de 0,02%, deşi procentul ar fi trebuit să se situeze în jurul valorii de 20%.
„Astfel, cea mai mare parte a energiei ieftine merge la băieţii deştepţi din energie, în baza unor contracte încheiate până în 2012. Considerăm că nu este normal să fie încă în vigoare aceste contracte pe termen lung, încheiate în mod netransparent şi ilegal, în complicitate cu ANRE”, potrivit liderului federaţiei Univers.
În replică, reprezentanţii ANRE au declarat că acuzaţiile celor două federaţii sunt false şi manipulatoare şi că ponderea energiei ieftine produse de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica alocată populaţiei depăşeşte valoarea de 20%.
Hidroelectrica susţine că livrează 20% din producţie pentru consumatorii casnici
Publicat la 03.08.2007, 17:49:05
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
