Potrivit unui comunicat remis luni de organizatori AGERPRES, vor fi suspendate şi spectacolele din 25 şi 26 februarie 2013 de la Sala Palatului. Cele două spectacole fusese iniţial programate pentru 22 şi 23 octombrie. Acestea au fost iniţial anulate din cauza operaţiei la gât suferite de solistul trupei, Dan Bittman, şi reprogramate în februarie 2013.
"Mulţumim tuturor fanilor noştri pentru suportul moral, pentru mesajele de încurajare şi dovezile de prietenie şi îi asigurăm că am luat această decizie cu gândul de a nu-i dezamăgi. Vrem să urcăm din nou pe scenă doar atunci când vom fi siguri că spectacolul nostru va fi la fel de dinamic şi de expresiv ca întotdeauna. Vor fi câteva luni de aşteptare, perioadă pe care dorim să o folosim pentru pregătirea unor noi proiecte muzicale. Sperăm toţi că această pauză să fie cât mai scurtă şi să ne revedem sănătoşi anul viitor, pe care vi-l dorim şi vouă cât mai bun", este mesajul membrilor trupei, citat în comunicat.





