money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Hotelurile româneşti se vor autoclasifica, până în sezonul următor

Publicat la 14.07.2007, 13:21:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Hotelurile româneşti se vor autoclasifica, până în sezonul următor
Această metodă este folosită în mai multe ţări din Uniunea Europeană şi se intenţionează ca până în sezonul viitor să poată fi implementat şi la noi, a spus Morariu. "Nu cred că vor avea curajul să declare mai multe stele decât oferă, pentru că vom merge în control, iar cine minte, va merge la închisoare. În opinia mea, vor oferi chiar condiţii mai bune şi vor prefera o clasificare mai mică", a adăugat secretarul de stat pentru turism.

Lucia Morariu a precizat la începutul săptămânii că hotelurile de una şi două stele de pe litoralul românesc riscă să nu mai primească aviz de funcţionare pentru sezonul viitor în cazul în care nu vor aduce îmbunătăţirii condiţiilor de cazare.

Secretarul de stat a spus că în septembrie va avea loc o inspecţie a acestor unităţi, iar cele care nu corespund vor putea rămâne fără clasificare pentru sezonul viitor.

"La hoteluri de trei şi patru stele, putem concura cu hotelierii străini. Din păcate, problemele sunt la unităţile de una şi două stele. Anul acesta nu am putut să intervenim în plin sezon, dar din toamnă vom face o evaluare, iar hotelurile care nu corespund vor rămâne fără autorizaţie", a adăugat secretarul de stat.

Morariu a recunoscut că "turismul românesc se află într-o stare de supravieţuire" şi doar faptul că economia este funcţională îl face să meargă înainte, însă această stare de lucruri nu mai poate rămâne aşa, pentru că nu duce la dezvoltarea turismului.


Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite