”Termocentrala Mintia a fost repornită, stocul de cărbune ajunge doar până luni. Autorităţile locale, în continuare fără intervenţii la nivel de guvern pentru a se evita o nouă sistare a apei calde în Deva. Dar dacă cetăţenii nu au contat în campania electorală, sigur după alegeri se vor mai vinde multe ligheane în Deva”, a scris Cristian Iştoc pe pagina sa de Facebook.
În data de 4 septembrie,, Termocentrala Mintia a fost oprită din cauza lipsei de cărbune. În 7 septembrie, mai mulţi angajaţi ai Termocentralei Mintia au iniţiat un protest, refuzând să intre la lucru. Nemulţumirile energeticienilor erau legate de restanţele salariale de şase luni, de incertitudinea locului de muncă, dar şi de lipsa cărbunelui din cauza căruia centrala a fost oprită. Patru angajaţi au intrat în greva foamei pentru câteva zile, ei fiind convinşi să renunţe la această formă de protest de prefectul Vasilică Potecă.


