Ialomiţianu a fost chemat, marţi, la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor pentru a prezenta cauzele care au dus la deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat. Ministrul a apreciat că principala cauză a deficitului a fost generată de creşterea, deseori nejustificată şi nesustenabilă financiar, a cheltuielilor, mai ales în 2008. "Sistemul de salarii şi cel de pensii nu este sustenabil financiar. Multe creşteri de cheltuieli nu au avut susţinere financiară", a afirmat Ialomiţianu.
În ceea ce priveşte colectarea, ministrul a admis că eficienţa nu este optimă, dar a precizat că nivelul colectării va creşte de la 1 ianuarie, când toate contribuţiile sociale vor fi administrate de către ANAF. "Nu este normal ca unele ministere, agenţii care nu au structuri de administrare a veniturilor să se ocupe de acest lucru. Vedeţi ce s-a întâmplat când s-a adoptat ordonanţa ce reglementa extinderea bazei de impozitare privind contribuţiile. Când s-au transferat contribuţiile sociale la ANAF doar pe persoanele juridice, am constatat că aceste structuri nu erau puternice, capabile să administreze contribuţiile", a spus Ialomiţianu despre Casa de Pensii şi Casa de Sănătate. "Au rămas persoanele fizice autorizate care trebuie să plătească contribuţiile către Casa de Pensii, Casa de Sănătate, Agenţia de Şomaj. Când le vom prelua aceste contribuţii, vom avea o colectare mult mai bună", a spus Ialomiţianu.


