Ilie Bolojan afirmă că fiecare caz de femicid este o dramă socială și un semnal că statul român trebuie să facă mai mult pentru eliminarea violenței împotriva fetelor și femeilor, într-un mesaj transmis marți cu prilejul Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Ilie Bolojan subliniază nevoia unor acțiuni ferme ale statului
„Condamn cu toată fermitatea aceste abuzuri și cer instituțiilor statului să-și schimbe urgent abordarea. Legislația trebuie să protejeze persoanele vulnerabile aflate în pericol, să pedepsească mai aspru agresorii și să descurajeze de la început discriminarea, hărțuirea, abuzul și violența. Modificările aflate acum în proces parlamentar cu privire la prelungirea automată a ordinului de protecție provizoriu până la soluționarea cererii în instanță, posibilitatea de a solicita un nou ordin de protecție dacă riscul persistă, eliminarea posibilității ca victima să renunțe la cererea pentru ordinul de protecție și continuarea anchetei în cazurile de violență domestică din culpă, chiar și atunci când plângerea este retrasă, sunt pași clari în această direcție”, a afirmat Bolojan, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, schimbările trebuie dublate însă de capacitatea instituțiilor de a acționa rapid și coerent pentru siguranța persoanelor aflate în pericol.
„Oprirea agresorilor la timp înseamnă vieți salvate. Descurajarea abuzurilor are ca rezultat mai puțină suferință. Este vital să cunoaștem realitatea, să fim empatici pentru a scrie legi corecte pentru oameni și a le aplica în ajutorul lor”, a evidențiat prim-ministrul.






