money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Ilie Sârbu: În 2009 ar putea fi declarată starea de calamitate, din cauza secetei

Publicat la 20.05.2009, 12:23:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ilie Sârbu: În 2009 ar putea fi declarată starea de calamitate, din cauza secetei

"Din ce am centralizat la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în prezent avem 1.054.000 de hectare afectate în proporţie de 50% sau mai puţin. Vom lua legătura cu Institutul Naţional de Meteorologie şi ei ne vor da documentele necesare pentru a declanşa starea de calamitate. În acest an vom avea stare de calamitate pe o suprafaţă mare", a spus Ilie Sârbu.

Ministrul a explicat că, deşi a reuşit în patru luni să aducă sistemul de irigaţii la o suprafaţă de 500.000 de hectare funcţionabile, de la 200.000 câte erau în decembrie 2008, acestea nu vor fi suficiente pentru a rezolva problemele cauzate de seceta din ţară.

"Trebuie să intervenim şi cu alte măsuri cum ar fi împăduririle. Sistemul de irigare este depăşit, din punct de vedere al tehnologiei, utilizează pompe cu consum mare de energie. Avem pierderi mari de apă pe canale, plus că lipsesc multe magistrale şi dale care fost furate", a mai spus Sârbu.

Acesta a mai adugat că soluţii de termen lung pentru a preîntâmpina efectele secetei ar fi introducerea unui sistem gravitaţional de irigaţii prin care apa să fie adusă din amonte în lacurile de acumulare, finalizarea canalului Siret-Bărăgan. De asemenea, el a adăugaat că şi fermierii ar putea avea rol important în reducerea efectelor secetei prin începerea forării puţurilor.

Întrebat dacă vor fi alocate despăgubiri în cazul declanşării stării de calamitate, Sârbu a răspuns că vor fi acordate astfel de fonduri, meţionând că există bani în buget, ele urmând să fie date la timp din fondul special de intervenţie.

Totdată, la întrebarea dacă seceta va afecta preţul pâinii, Ilie Sârbu a replicat că acesta nu va creşte în 2009, deoarece este un preţ stabilit pe piaţa europeană. Preşedintele federaţiei Agrostar, Niculae Ştefan, declara recent pentru NewsIn că aproape patru milioane de hectare din cele şapte milioane de hectare arabile ale României vor fi afectate în această vară de seceta ce va începe la sfârşitul lunii mai.Potrivit lui Ştefan, cele mai afectate zone vor fi cele din sudul ţarii, estul Moldovei şi Dobrogea.

De asemenea, preşedintele Academiei de Ştiinte Agricole şi Silvice, Cristian Hera declara recent pentru NewsIn că aproximativ 50% din culturile de porumb şi floarea soarelui vor fi afectate de seceta din lunile mai-august, din cauză că acestea sunt obţinute cu hibrizi din import, care nu sunt adaptaţi la condiţii de secetă.

Cristian Hera a mai spus că o măsura care poate fi luată în condiţii de secetă poate fi aplicarea apei de irigaţii în doze reduse, de 300-400 metrii cubi la hectar, astfel încât să acopere o suprafaţă cât mai mare.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că temperatura va oscila puternic în mai, cu valori de pâna la 30 de grade Celsius ziua şi pâna la -5 grade Celsius noaptea, în timp ce în iunie-august sunt aşteptate călduri peste limitele normale. Astfel, potrivit ANM, seceta va fi resimţită cel mai puternic în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi estul Moldovei.

Sursa: NewsIN

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite