Întrebat, marţi, la RFI, dacă există o iritare în PSD faţă de intrarea lui Mihai Stănişoară în PNL, Ilie Sârbu a răspuns: " Parţial, parţial. Unii dintre colegi pe bună dreptate sunt nemulţumiţi că acum lideri importanţi din PDL îşi caută loc, fiind noi la putere, în Partidul Naţional Liberal. PSD a luat această decizie şi o respectă, chiar dacă pe alocuri, să spunem, în ţară, nu putem controla chiar toată situaţia, dar măcar la nivel central, când e vorba de lideri importanţi, am respectat această decizie de a nu le da şansa să fie mereu la putere. Ne-am confruntat cu ei, i-am criticat, i-am arătat cu degetul şi de-acum doar prin faptul că au trecut la noi nu mai au nici un fel de vină, au devenit imaculaţi, sunt persoane de o moralitate politică înaltă şi îi luăm pe toţi în carul puterii? Nu cred că e corect! Dar sigur, fiecare partid din alianţă are propria sa politică, ce poate să fie bună, poate să nu fie bună. Dânşii pot aprecia, nu cred că ne putem noi implica în deciziile interne ale PNL".


 Liderul senatorilor PSD a anunţat că va avea loc în USL o discuţie pe această temă.


"Probabil, o clarificare, să ştim ce se întâmplă în viitor, dacă mai vor să vină oameni, domnul Duţă, de exemplu sau, eu ştiu, domnul Blejnar sau alţi domni vor să treacă la PNL, PNL îi va lua acum doar pentru că se află ei în opoziţie şi ar da un mesaj pentru cei de la PDL?", a arătat Sârbu.

 

În context, el a afirmat că le reproşează colegilor din PNL "sistemul ca atare" în ceea ce priveşte migraţia către acest partid a unor lideri din PDL, în condiţiile în care şi social-democraţii şi liberalii se pronunţă împotriva migraţiei politice.

"Eu le reproşez sistemul ca atare. Suntem cu toţii împotriva migraţiei politice. Vrem să introducem o prevedere în Constituţie sau ne-am răzgândit şi nu o mai introducem? E o întrebare", a spus Ilie Sârbu.


Sârbu a fost, totuşi, de părere că nu vor mai exista treceri de la PDL la PNL, cel puţin nu la fel de spectaculoase.



Premierul Victor Ponta a declarat, luni, întrebat dacă este deranjat de trecerea unor lideri de la PDL la PNL, că nu este deranjat de acest lucru şi că nu sunt semne de întrebare la PSD în această privinţă. Singurul care a criticat acest lucru a fost Liviu Dragnea.