money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Iliescu, retragere asteptata de lumea politica

Publicat la 17.07.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Iliescu, retragere asteptata de lumea politica

 “Daca ar fi existat vot pe liste, probabil ar fi existat o motivatie. Pe mine nu ma mai intereseaza sa candidez. (...) Pentru mine, nu e o noutate votul uninominal. Eu am participat, din 1990, numai la voturi uninominale pentru presedintia tarii. Deosebirea este foarte mare, eu participam la votul uninominal la circumscriptia care se numea Romania, iar acum, ca sa ma rezum la un colegiu, nu am niciun interes”, a declarat Iliescu la Realitatea TV. El a mai spus despre noul sistem de vot ca il face pe fiecare candidat propria sa locomotiva. “Fiecare actioneaza pe un culoar stramt, care este colegiul”, a spus senatorul, marturisind ca se obisnuise sa fie locomotiva partidului.

Iliescu a adaugat ca nu mai doreste sa se implice in activitati executive, ci doar in cele ideologice si in marile dezbateri ale politicii. El a spus ca nu se poate interpreta aceasta retragere ca o munca mai mult pentru sine, ci, dimpotriva, de acum inainte va munci “mai mult pentru altii”. “Nu vreau sa ma consacru activitatilor organizatorice executive, ci marilor dezbateri, care privesc politica tarii, si unui partid social-democrat”, a mai spus fostul presedinte.

Iliescu a mai precizat ca retragerea din Parlament nu inseamna o retragere din politica sau din partid. “Politica nu se rezuma la viata parlamentara, nu ma retrag din viata politica, nu ma retrag din partid”, a dat asigurari senatorul. El a mai spus ca nu crede insa ca retragerea sa este un moment istoric, ci un “moment firesc”, prin care isi restrange activitatea politica si isi dozeaza efortul si timpul. “E firesc, e logic sa las oamenii mai tineri din partid sa candideze, in noile conditii”, a conchis liderul PSD, aratand ca nu s-a mai consultat cu nimeni din partid pe acest subiect si ca nici nu este nevoie.

Analistii politici Cristian Parvulescu si Zoe Petre nu cred ca retragerea din “viata parlamentara” a lui Ion Iliescu va avea vreun efect semnificativ asupra scorului electoral al partidului, la urmatoarele alegeri.

“Nu trebuie sa pierdem nuantele. Ion Iliescu nu se retrage din PSD, se retrage doar din Legislativ. Este vorba despre o mutare tactica, aceasta permitandu-i sa se indentifice, poate si mai mult, cu partidul. Ca parlamentar, Iliescu nu s-a remarcat nici ca mare vorbitor, nici ca mare orator”, a declarat Parvulescu pentru Business Standard.

“Probabil ca Ion Iliescu a obosit si s-a saturat de “mascarada” presupusa de viata parlamentara. El, oricum, si-a confectionat respectul fata de aceasta institutie abia in ultimii anii, in contextul conflictului cu presedintele Basescu”, a declarat Petre pentru Business Standard.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite