Schimbarea de nume ascunde transformari mult mai semnificative. In varianta initiala, Uniunea Mediteraneana trebuia sa aduca la un loc tarile riverane marii respective si sa creeze mecanisme avansate de cooperare politica. Guvernul german s-a temut, pe buna dreptate, ca o asemenea aventura ar distrage flancul sudic al UE spre un proiect incert si ar anula asa-numitul Proces Barcelona, proiectul UE de cooperare cu vecinii din sudul si estul Marii Mediterane. Sarkozy a fost silit sa cedeze si asa s-a nascut “Procesul Barcelona - Uniunea pentru Mediterana”. Nu va lasati pacaliti de fastul de la Paris, nu e mai mult decat vechiul Proces Barcelona, cu ceva spectacol politic adaugat.
Iar nemtii au avut dreptate sa fie sceptici. O uniune, cu mecanisme si institutii politice, presupune un acord minimal asupra unor valori comune. Cand s-a pus problema extinderii spre Estul fost comunist, Occidentul a demarat un proces masiv de transformare. Pentru a extinde UE spre Est, trebuia mai intai ca Estul sa se europenizeze. Si cum bine stim din Romania, asta a insemnat o vointa aproape unanima, in plan intern, pentru reformarea acestor state. Aflate atunci in tranzitia dureroasa de la comunism, tarile din Est nu doar ca au acceptat europenizarea, dar au imbratisat-o uneori cu disperare. Au acceptat conditii grele. In schimb, Occidentul a oferit bani si modele. Nimic de acest gen nu se poate intampla in sudul si estul Mediteranei. Aceste tari sunt dominate de dictatori paranoici (Gaddafi al Libiei) sau cinici (Mubarak al Egiptului). Singurele doua democratii de acolo sunt Turcia (care isi cauta un drum spre Europa de una singura) si Israelul (care e urat de toate celelalte state cu care ar trebui sa coopereze). Diferenta de PIB dintre nordul Mediteranei si sudul sau este de unu la zece - cea mai mare diferenta intre doua regiuni vecine, la nivel mondial. Iar spatiul arab nu recupereaza deficitul, dimpotriva, diferenta creste. In aceste conditii, orice “uniune”, oricat de laxa este o forma de ipocrizie diplomatica. Procesul Barcelona are meritul de a fi oferit spatiului arab bani si asistenta in schimbul deschiderii economice. Dar, chiar in aceasta formula, progresele sunt modeste. In ce priveste deschiderea politica, UE nu prea are ce face. Daca ar fi consistenta cu propriile valori, ar trebui sa se concentreze pe sprijinirea dizidentilor.
