Pe rețelele sociale, dar și pe agenții internaționale de presă au apărut imagini tulburătoare cu trupuri coborâte într-o groapă comună din orașul asediat din sudul Ucrainei.
În imagini pot fi văzuți bărbați, unii îmbrăcați în salopete sau costume de protecție albastre, punând trupuri neînsuflețite într-un șanț. În unele fotografii, trupurile sunt în saci, dar altele sunt învelite doar în ceea ce par a fi pături.
Orașul este atacat de zile întregi, bombardat și izolat de forțele ruse, iar cel puțin 1.300 de civili au fost uciși de la începutul invaziei ruse, conform administrației locale.
- "Într-adevăr, nu putem calcula câte morți avem, adică de trei până la patru ori mai mulți. Nici măcar nu putem număra câți oameni au fost uciși pe străzi în bombardamente", a spus pentru CNN viceprimarul din Mariupol, Serghei Orlov.
Muncitorii au săpat un șanț adânc de peste 22 de metri lungime în interiorul unui cimitir și au depus cadavrele soldaților și civililor care au fost uciși în timpul atacurilor repetate ale forțelor ruse, conform CNN.





