Muncitorii imigranţi din Marea Britanie au contribuit la creşterea produsului intern brut (PIB), din 2001 până în prezent, cu 6 miliarde lire sterline (8,6 miliarde euro), potrivit unui raport întocmit de ministerul britanic de interne pe tema "Impactului economic şi fiscal al imigraţiei".
Din al treilea semestru al anului 2001 şi până la jumătatea lui 2006 "imigraţia a determinat creşterea cu 0,5% a populaţiei active, stimulând creşterea producţiei. Creşterea medie pe an a populaţiei active a fost de 2,7% şi imigraţia a contribuit cu un procent situat între 15% şi 20% la acestă creştere, se mai precizează în raport.
"În ultimii ani, imigranţii au avut o contribuţie mai mare la finanţele publice decât muncitorii locali", a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, care a analizat miercuri, cu ocazia reuniunii, impactului imigranţilor din România şi Bulgaria, ţări intrate în Uniunea Europeană la începutul lui 2007.
Raportul relevă faptul că imigraţia a avut un efect general uşor pozitiv la nivelul salariilor, chiar dacă s-a înregistrat "un efect negativ modest" pentru muncitorii necalificaţi şi mai slab plătiţi.
Ponderea muncitorilor imigranţi, care reprezenta la sfârşitul 2006 12,5% din populaţia activă, faţă de 7,4% cu zece ani în urmă, nu a avut niciun impact asupra şomajului, se mai precizează în comunicat, subliniindu-se că "muncitorii imigranţi au calificări complementare faţă de mâna de lucru locală".
Un alt raport, care face bilanţul impactului imigraţiei din ţările din est asupra colectivităţilor locale, prezintă un cadru mai puţin pozitiv.
Practic toate regiunile ţării spun că resimt presiunea datorată imigraţiei în domenii cum ar fi sănătatea, educaţia, coeziunea socială şi criminalitatea. În nordul Angliei şi în Scoţia au fost semnalată o creştere a infracţiunilor şi a tensiunilor comunitare.
Sursa: NewsIn
Imigraţia din Marea Britanie se dovedeşte a fi pozitivă pentru economie
Publicat la 17.10.2007, 12:51:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
