Intreprinderile mici şi mijlocii din România trebuie să investească, în următorii ani, sume cuprinse între 150 şi 300 de euro pentru fiecare lucrător, pentru îndeplinirea cerinţelor legale de sănătate şi securitate la locul de muncă, prevede Planul Naţional de Acţiune al Inspecţiei Muncii.
Inspecţia Muncii, în parteneriat cu Agenţia pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Economică din Austria, a derulat, în ultimii doi ani, un proiect de conştientizare a angajatorilor şi angajaţilor din intreprinderile mici şi mijlocii cu privire la importanţa adoptării şi aplicării legislaţiei europene din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
În cadrul proiectului, finanţat printr-un program Phare, în valoare de 1,5 milioane de euro, a fost elaborat şi Planul Naţional de Acţiune al Inspecţiei Muncii pentru 2007-2012, care cuprinde paşii pe care atât inspectoratele teritoriale de muncă, dar şi angajatorii trebuie să-i urmeze pentru reducerea riscurilor de accidente la locul de muncă sau de boli profesionale.
Sursa: NewsIn
IMM-urile vor aloca până la 300 de euro pentru siguranţa la locul de muncă a unui angajat
Publicat la 27.11.2007, 13:37:43
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
