Cea mai recentă inițiativă —redenumirea Aeroportului Internațional din Palm Beach în «Aeroportul Internațional Donald J. Trump» — a fost salutată de președintele american, care o consideră o formă de recunoaștere.
În curând, Aeroportul Donald J. Trump cu statuia președintelui la ”sosiri”
Nu i-a fost de ajuns că numele său este pe frontispiciul propriilor clădiri și hoteluri. Proiectul de lege a fost semnat luni de cel mai mare susținător al președintelui, guvernatorul Floridei,
, consolidând relația politică și simbolică dintre administrația statului și Donald J. Trump. Dacă procedurile administrative vor fi finalizate, schimbarea oficială a numelui aeroportului ar putea intra în vigoare la 1 iulie, după aprobarea Administrației Federale a Aviației. Redenumirea aeroportului nu este un caz izolat, ci face parte dintr-un ”fenomen” controversat și din ce în ce mai amplu în care numele lui Trump este asociat cu o gamă variată de inițiative. De la clase de nave de război aflate în proiect până la programe guvernamentale și chiar monede, prezența simbolică a fostului lider american pare să depășească limitele tradiționale ale politicii.Pe lângă schimbarea codului aeroportului, cele mai discutate inițiative recente se numără apariția semnăturii lui Trump pe bancnotele americane, dezvoltarea unei „Visa de Aur Trump” destinată investitorilor străini, lansarea unei monede virtuale asociate numelui său, planuri pentru conturi federale de economii dedicate copiilor.
Biblioteca prezidențială, între realitate și spectacol
Un alt proiect ambițios este viitoarea bibliotecă prezidențială Trump, pentru care se caută un amplasament în Miami. Un videoclip publicat recent pe propria platformă a președintelui- Truth Social -prezintă un concept arhitectural grandios -un zgârie-nori cu fațadă oglindită, decorat cu simboluri naționale și elemente opulente. Spre amuzamentul multora, designul include, o replică a Biroului Oval, o sală de bal de mari dimensiuni și o statuie aurie a lui Trump. Proiectul este atribuit firmei Bermello Ajamil din Miami, iar site-ul oficial al bibliotecii, deocamdată în fază incipientă, include doar mesajul „în curând” și opțiunea de donații.
După mutarea sa din New York în Florida în 2019, Trump și-a stabilit reședința la Mar-a-Lago, în West Palm Beach supranumită Casa Albă a Sudului. De atunci, statul a devenit un punct central al activităților sale politice și economice, dar și al inițiativelor sale de consolidare a ”brandului personal” de natură extrem de controversată.





