În decembrie 2006 a crescut cu 18,9%, de la 180.000 de capete până la 214.000 de capete, numărul total de bovine sacrificate în unităţile de producţie industrială şi în gospodăriile populaţiei faţă de aceeaşi lună din 2006, arată datele Institutului Naţional de Statistică, publicate luni.
"Numărul total de bovine sacrificate a înregistrat o creştere cu 18,9%, iar greutatea în carcasă la bovinele sacrificate a crescut într-o proporţie mai mică, cu 8%. Tăierile de bovine în unităţile industriale specializate s-au menţinut la un nivel constant, acestea reprezentând 7% din totalul bovinelor sacrificate. Greutatea în carcasă a acestora a înregistrat o creştere cu 2,3%", se arată în comunicatul Statisticii.
În anul 2006 numărul total de bovine sacrificate a înregistrat o scădere cu 12%, dar o creştere cu 2,2% din punct de vedere al greutăţii în carcasă. Astfel, în 2006 au fost sacrificate 1,115 milioane bovine, în timp ce în anul anterior numărul acestora a fost de 1,267 milioane capete.
"În 2006, sacrificările de bovine în unităţile industriale specializate au înregistrat creşteri atât din punct de vedere al numărului de capete sacrificate (16,8%), cât şi al greutăţii în carcasă (21,8%)", se mai arată în comunicatul statisticii.
Se poate observa că în 2006 ponderea bovinelor sacrificate faţă de total an a fost de 19,2%, în creştere faţă de anul anterior, când bovinele sacrificate în luna sărbătorilor de iarnă au reprezentat 14,2% din sacrificările totale.
În decembrie 2006 au crescut cu 18,9% sacrificările de bovine faţă de decembrie 2005
Publicat la 05.02.2007, 08:20:24
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



