money.ro
Actualitatemoney.ro

In decembrie, Fed ar putea reduce din nou dobanda

Publicat la 08.11.2007, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
In decembrie, Fed ar putea reduce din nou dobanda

 “Este posibil ca trendul negativ din sectorul imobiliar sa afecteze si alte sectoare, ceea ce ar putea impune ca reducerile recente ale dobanzii de referinta sa nu fie inversate sau chiar sa urmeze noi reduceri”, a declarat un membru al Consiliului de Politica Monetara al Fed, William Poole.

Fed a redus dobanda de referinta de doua ori in ultimele doua luni, cu un total de 0,75%, pana la 4,5%. Ultima data cand a redus rata dobanzii de referinta, Fed a declarat ca riscurile de inflatie si de incetinire a cresterii economice sunt echilibrate, sugerand ca autoritatea americana de politica monetara este refractara la ideea reducerii in continuare a dobanzilor.

In ciuda acestor declaratii, pietele financiare se asteapta la reducerea dobanzii de referinta cu un sfert de punct procentual la sedinta din 11 decembrie.

“In timp ce ingrijorarea privind cresterea presiunilor inflationiste continua sa domine, reprezentantii Fed continua sa atraga atentia asupra riscurilor de incetinire economica, din cauza pietelor imobiliare si financiare. Acest fapt, dupa parerea noastra, lasa usa deschisa pentru noi reduceri ale dobanzii”, a declarat economistul David Rosenberg, de la Merrill Lynch.

Ben Bernanke urma sa prezinte joi, in fata Congresului american, previziunile Fed privind evolutia economiei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite