În noiembrie se vor semna contractele pentru microintreprinderi
Publicat la 09.10.2008, 12:21:21
În cadrul Programului Operaţional Regional, pentru măsura de sprijinire a microîntreprinderilor au fost depuse aproape 800 de cereri de finanţare, din care peste 500 sunt în faza de evaluare şi selecţie. Directorul Autorităţii de Management a Programului, Gabriel Friptu a declarat la TMC că termenul limită pentru finalizarea procedurii de evaluare este 16 octombrie iar noiembrie va fi luna semnării acestor contracte.
"Termenul limită pentru toate regiunile de a închide această procedură de evaluare şi selecţie este 16 octombrie. O parte din regiuni a reuşit să inchidă această zonă de evaluare. Estimarea noastră este cam într-o săptămână, maxim două săptămâni, să existe acceptarea din punct de vedere al conţinutului şi structurii. În acel moment datele devin publice. Din acel moment se intră pe procedura de semnare de contract. Luna noiembrie o să fie luna semnării tuturor acestor contracte ", a declarat Gabriel Friptu, director AMPOR.
Valoarea cererilor de finanţare solicitate de microîntreprinderi în cadrul Programului Operaţional Regional se ridică la aproape 130 milioane de euro iar grantul maxim pe care îl poate obţine un solicitant este de 200.000 de euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
